În așteptarea ordinului privind stabilirea procedurii de aplicare a vizei anuale, în articolul de astăzi, mi-am propus să abordez un aspect important pentru titularii de activitate care dețin autorizații de mediu emise cu valabilitate limitată ( 5 sau 10 ani) și care urmează să expire în perioada următoare. Așadar, în continuare voi vorbi despre modificarea valabilității autorizațiilor de mediu.
Reamintesc faptul că, prin Legea nr. 219 din 15 noiembrie 2019 (pentru modificarea şi completarea art.16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, publicată în Monitorul Oficial nr. 925 din 15 noiembrie 2019), a fost reintrodusă obligația de obţinere a vizei anuale, atât pentru autorizaţiile de mediu/ autorizațiile integrate de mediu emise la data intrării în vigoare a legii, cât şi pentru cele emise ulterior. Mai multe detalii despre acest subiect găsiți în articolul: Actualizare! Reintroducerea vizei anuale pentru autorizațiile de mediu!
Revenind la subiect, menționez că prin această lege a fost introdusă și noțiunea de ”modificare” a valabilității autorizaţiilor de mediu şi a autorizaţiilor integrate de mediu, care sunt emise la data intrării în vigoare a legii. Modificarea se face doar la cererea titularilor, în sensul menţinerii valabilităţii pe toată perioada în care aceștia obţin viza anuală.
Cu toate că, în perioada stării de urgență, unii deținători de autorizație de mediu au decis să amâne aceste demersuri prevalându-se de art. 14 din Decretul Președintelui României nr. 195/16 Martie 2020, apare tot mai frecvent următoarea întrebare: ”cum se modifică valabilitatea autorizațiilor de mediu”?
În absența normelor, am fundamentat răspunsul la această întrebare pe punctul de vedere emis de către Agenția Națională pentru Protecția Mediului. Astfel, modificarea valabilității autorizațiilor de mediu se face în baza solicitării de revizuire, cu plata tarifului aferent (250 lei) și cu depunerea tuturor documentelor care au stat la baza emiterii acestora (conform Ordinului nr. 1798/ 2007). Acest aspect este întărit de textul legii, care prevede că operatorii economici care solicită modificarea valabilităţii autorizaţiilor (sau a autorizaţiilor integrate de mediu, după caz) nu vor solicita şi nu vor parcurge procedura de obţinere a unei noi autorizaţii. Practic, prin revizuire, autorizația de mediu nu va mai fi emisă pe o perioadă limitată în timp, ci va fi valabilă pe o perioadă nedeterminată, cu condiția vizării anuale.
De subliniat faptul că, în situația în care titularul nu solicită modificarea valabilităţii autorizaţiei de mediu, acesta este obligat să solicite emiterea unei noi autorizaţii, cu cel puţin 6 luni înainte de expirarea valabilităţii acesteia, chiar dacă pe parcursul termenului de valabilitate a obţinut viza anuală (prin aplicarea vizei anuale nu se modifică, ci doar se menține valabilitatea autorizației).
Până la apariția normelor de aplicare a modificărilor introduse prin Legea nr. 219/2019, care vor aduce mai multă claritate acestor aspecte, vă recomand să contactați autoritatea emitentă pentru a stabili împreună cu aceasta etapele procedurale ( întrucât, la nivel național, nu există o abordare unitară a acestei situații).
Sursa photo: www. stock.adobe.com
Georgiana Voinea
De 8 ani Expert în Servicii de Mediu și Managementul Deșeurilor, cu peste 250 de clienți mulțumiți, pentru care am avut 100% rată de succes în evitarea amenzilor și în obținerea de autorizații, avize și acorduri de mediu.
Te pot ajuta și pe tine cu obținerea actelor de reglementare și cu îndeplinirea tuturor obligațiilor: întocmire gestiune deșeuri periculoase/ nepericuloase, întocmire gestiune ambalaje puse pe piața națională, întocmire gestiune substanțe periculoase, monitorizări ale factorilor de mediu, raportări semestriale și/sau anuale, așa că te invit să vezi lista mea completă de servicii aici sau să mă contactezi prin click aici!
Dacă ești consultant, responsabil de mediu sau persoană desemnată să se ocupe cu gestionarea deșeurilor, te invit în grupul de Facebook, în care vei primi suport constant și vei afla răspunsuri la întrebările tale legate de activitățile și demersurile pe care trebuie să le întreprinzi în legatură cu identificarea corectă a obligațiilor de mediu, cu gestiunile și evidentele lunare, cu raportările către autoritățile de mediu, indiferent de domeniul de activitate al companiei pe care o reprezinți. Accesează grupul de Facebook ”Responsabili de mediu și gestiunea deșeurilor by Georgiana Voinea” prin click aici.