Dacă până anul trecut autorizația de mediu era valabilă 5 ani, iar autorizația integrată de mediu 10 ani, acum firmele au obligația să aplice în fiecare an pentru viză.
OUG nr. 195/2005 privind valabilitatea autorizațiilor/autorizațiilor integrate de mediu a fost modificată în luna iulie 2018, prin OUG 75/2018.
Începând cu intrarea în vigoare a modificărilor menționate, autorizațiile/autorizațiile integrate nu se mai emit pentru o perioadă limitată în timp, valabilitatea acestora fiind determinată de constanța desfășurării activității economice în condițiile inițiale autorizate (aspect confirmat prin aplicarea vizei anuale de către autoritatea competentă de mediu).
Astfel, în textul OUG 195/2005 se precizează că:
– autorizațiile/ autorizațiile integrate de mediu își păstrează valabilitatea pe toată perioadă în care titularii obțin viză anuală;
– valabilitatea autorizațiilor de mediu și a autorizațiilor integrate de mediu se modifică numai în măsura în care se solicită revizuirea acestora.
Procedura pentru aplicarea vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu a fost aprobată prin Ordinul nr. 1171/2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 967 din 15.11.2018, în care se specifică:
– viza se solicită și se aplică începând cu anul următor emiterii autorizației de mediu/autorizației integrate de mediu sau înaintea împlinirii unui an de la obținerea vizei anuale anterioare;
– autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu pentru care nu se obține viză anuală își încetează efectele juridice.
Prevederile actelor normative anterior menționate, au dat naștere la numeroase interpretări și bineînțeles la moduri diferite de aplicare. Mai exact, nu s-a înțeles dacă aceste prevederi se aplică doar autorizațiilor/autorizațiilor integrate de mediu eliberate după intrarea în vigoare a acestor dispoziții sau și autorizațiilor/autorizațiilor integrate de mediu care au fost emise anterior acestor prevederi.
Cu toate acestea, majoritatea agențiilor de protecția mediului din țara au transmis notificări cu privire la obligația solicitării vizei anuale, tuturor operatorilor economici titulari/deținători de autorizații/ autorizații integrate de mediu. De menționat, că unele agenții de protecția mediului din țara, în urma depunerii dosarelor în vederea solicitării vizei anuale, au impus revizuirea autorizațiilor.
În cele ce urmează voi prezenta pe scurt procedura de solicitare a vizei anuale.
Când se solicita viză anuală?
Titularul activității va solicita obţinerea vizei de la autoritatea competentă pentru protecţia mediului emitentă, în fiecare an, cu minimum 60 de zile înainte de ziua şi luna în care a fost emisă autorizaţia de mediu/autorizaţia integrată de mediu (sau cu minimum 60 de zile înaintea împlinirii unui an de la obţinerea vizei anuale anterioare).
Cine aplică viza?
Viza anuală pentru autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu se va aplica de către Agenția Natională pentru Protecția Mediului (ANPM) sau de către Agențiile pentru Protecția Mediului (APM) delegate.
Pentru activitățile care intră în sfera de competentă a Ministerului Mediului și Administrației Rezervației Biosferei „Delta Dunării”, viza anuală se aplică sau se respinge de către respectivele instituții.
Care sunt taxele percepute?
În prezent, autoritățile competente pentru protecția mediului nu percep taxe pentru aplicarea vizei anuale.
Ce documente trebuie să conțină dosarul pentru solicitarea vizei?
Viza se solicită prin depunerea următoarelor documente:
– cerere,
– raport anual de mediu (pentru autorizațiile integrate de mediu)
– declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea în aceleași condiții
– raport de mediu- dovadă efectuării monitorizării factorilor de mediu conform cerințelor autorizației ( pentru autorizațiile de mediu)
– copie după autorizația de mediu
– CUI și Certificat constatator (ultimele trei puncte fiind cerințe ale unor agenții de protecția mediului din țară)
Care sunt etapele desfășurate?
În termen de 10 zile, de la depunerea solicitării, autoritatea publică competentă pentru protecția mediului verifică documentația depusă și stabilește data verificării amplasamentului.
Dacă în urma verificării amplasamentului nu se constată neconcordanțe, se întocmește procesul-verbal de verificare a amplasamentului și, în termen de 3 zile, autoritatea competentă pentru protecția mediului va emite decizia de aplicare a vizei anuale.
În schimb, dacă se constată neconcordanțe între autorizația de mediu/autorizația integrată de mediu și amplasamentul activității, autoritatea competentă pentru protecția mediului întocmește procesul-verbal de verificare a amplasamentului și acordă un termen de maximum 30 de zile în vederea corelării datelor din teren cu autorizația de mediu.
După expirarea termenului acordat, în cazul în care titularul nu va rezolva neconcordanțele constatate, autoritatea competentă va întocmi decizia motivată de respingere a vizei anuale (în termen de maximum 3 zile) și va înștiința Garda Națională de Mediu în vederea aplicării prevederilor legale.
În cazul în care în termenul acordat, titularul îndeplinește cerințele menționate, autoritatea competentă vizitează din nou amplasamentul, întocmește un nou proces- verbal de verificare a amplasamentului și, în termen de 3 zile, va emite decizia de aplicare a vizei anuale.
Decizia privind viza anuală se afișează la loc vizibil de către titularul autorizației de mediu/ autorizației integrate de mediu.
Important de reținut este că, autorizațiile de mediu și autorizațiile integrate de mediu pentru care nu se obține viza anuală își încetează efectele juridice, ceea ce înseamnă că societatea respectivă va funcționa cu nerespectarea dispozițiilor legale din punct de vedere al protecției mediului. Abaterea se sancționează cu amendă contravențională cuprinsă 30.000 – 60.000 lei;
Prin expertiza și experiența mea de peste 6 ani în domeniul reglementărilor de mediu, pot facilita obținerea vizei anuale prin parcurgerea procedurii de la a la z, cu zero efort din partea dumneavoastră: identificarea modificărilor survenite în activitate, identificare soluții adecvate, întocmire și depunere dosar, organizarea și reprezentarea în cadrul vizitei pe amplasament, asigurarea corespondenței cu autoritatea competentă, ridicare și predare decizie de aplicare a vizei.
Georgiana Voinea
De 7 ani Expert în Servicii de Mediu și Managementul Deșeurilor, cu peste 200 de clienți mulțumiți, pentru care am avut 100% rată de succes în evitarea amenzilor și în obținerea de autorizații, avize și acorduri de mediu în timp record.
Te pot ajuta și pe tine cu îndeplinirea tuturor obligațiilor care vor fi prevăzute în autorizație: întocmire gestiune deșeuri periculoase/ nepericuloase, întocmire gestiune ambalaje puse pe piața națională, întocmire gestiune substanțe periculoase, monitorizări ale factorilor de mediu, raportări semestriale și/sau anuale, așa că te invit să vezi lista mea completă de servicii aici sau să mă contactezi prin click aici!
4 Comments
Buna ziua, as avea o întrebare dacă mă puteți ajuta. Avem o autorizație de mediu tip vechi (cea pe 5 ani) care este valabilă până în septembrie 2021. Trebuie sa vizam anual și această autorizație sau doar după ce expiră cea veche și solicităm cea noua? Va mulțumesc!
Buna ziua,
Da, este necesar sa obtineti viza anuala.
Viza anuala se solicita cu cel mult 90 zile si cel putin 60 zile inainte de data la care a fost emisa autorizatia si este obligatorie pentru toate autorizatiile de mediu (chiar daca au fost obtinute inaintea intrarii in vigoare a Ordinului 1150/2020). In cazul in care autorizatia de mediu a fost revizuita in anul respectiv, viza se va solicita in anul imediat urmator.
Mentionez ca viza anuala nu modifica valabilitatea autorizatiei de mediu detinute. Prin urmare, in vederea modificarii valabilitatii autorizatiei trebuie sa solicitati revizuirea acesteia (daca nu solicitati revizuirea in vederea modificarii valabilitatii, trebuie sa depuneti solicitare pentru o noua autorizatie cu minim 6 luni inainte ca aceasta sa expire).
Toate cele bune,
Georgiana
Bună ziua de unde pot loa cererea ptr aviz anual mulțumesc
Buna ziua,
In vederea solicitarii vizei anuale pentru autorizatia de mediu, puteti gasi model pentru cerere si declaratie in Ordinul nr. 1150/2020 privind aprobarea Procedurii de aplicare a vizei anuale a autorizației de mediu și autorizației integrate de mediu sau pe site-ul web al agentiei pentru protectia mediului.
Numai bine,
Georgiana