fbpx

Care sunt pașii obținerii autorizației de mediu?

Georgiana Voinea > Articolele mele > Care sunt pașii obținerii autorizației de mediu?

M-am decis să scriu (și) acest articol despre pașii obținerii autorizației de mediu pentru cei ca tine, ca să știi la ce să te aștepți dacă vrei să obții singur autorizația. 

Aceasta înseamnă că ai citit cele 3 articole și că știi deja dacă Autorizația de mediu este obligatorieCe amenzi dă Garda de mediu pentru lipsa autorizației de mediu și Care sunt actele necesare pentru a obține autorizația de mediu.

În aceste articole ți-am prezentat cele mai relevante informații despre autorizația de mediu, însă fără a detalia etapele procedurale, pe care am promis că le voi trata separat. Așadar, în cele ce urmează vei găsi descrierea amănunțită a etapelor procedurii de emitere a autorizației de mediu:

1.Întocmirea dosarului în vederea solicitării autorizației de mediu

Dacă în urma verificării necesității obținerii autorizației de mediu pentru activitățile pe care le desfășori, ai constatat că acestea se supun autorizării, atunci următorul pas este întocmirea documentației tehnice și a dosarului de solicitare a autorizației.

2.Depunerea dosarului de solicitare a autorizației de mediu la autoritatea competentă de protecția mediului (A.J.P.M., A.N.P.M. sau A.R.B.D.D.) se face atât pe suport hârtie, cât și electronic în S.I.M (Sistemul Integrat de Mediu).

a. Recomand ca, mai întâi, să faci depunerea electronică a dosarului pentru a avea dovada în momentul în care te prezinți cu dosarul la A.P.M. Pentru a putea încărca electronic dosarul, primul pas este să înregistrezi societatea în Sistemul Integrat de Mediu (S.I.M.).

Crearea contului de acces în S.I.M. se face astfel:

  Accesarea linkului: https://raportare.anpm.ro/irj/portal/public

  Domenii – Înregistrare- Start

  Introducerea datelor societății (denumire, CUI, sediu, punct de lucru, persoană contact etc.)

  La Cerere cont acces se alege Domeniul Reglementări: Autorizație de mediu

  După ce introduci datele solicitate, înainte de finalizarea cererii, este indicat să verifici informațiile completate pentru a evita eventuale erori.

  Apăsarea butonului de finalizare.

În zilele următoare înregistrării vei primi pe adresa de e-mail datele de logare la contul S.I.M.

Înainte de încărcare, trebuie să scanezi toate documentele de la dosar. Unele documente sunt solicitate și în format editabil (spre exemplu, Cererea de solicitare a autorizației de mediu, Fișa de prezentare și declarație). Să ai la îndemână și coordonatele GPS ale amplasamentului, pentru că vor fi solicitate în acest demers.

Încărcarea electronică a dosarului se face accesând linkul https://raportare.anpm.ro/irj/portal/public,  Domenii- Autentificare. Datele de autentificare sunt cele comunicate de către A.N.P.M. în e-mailul transmis în urma înregistrării.

După ce parcurgi pașii indicați și încarci toate documentele, la finalizare va apărea mesajul de confirmare și numărul de înregistrare a cererii de solicitare a autorizației de mediu.

Printează cererea cu numărul de înregistrare emis de S.I.M. și completează dosarul cu aceasta.

Acum poți merge să depui dosarul la autoritatea competentă de protecția mediului.

b. Depunerea dosarului pe suport hârtie se face la Registratura autorității competente pentru protecția mediului identificate. Înainte de înregistrarea efectivă a dosarului, acesta va fi verificat de către consilierul care oferă consultanță în ziua respectivă. În cazul în care se constată lipsa unor documente obligatorii, depunerea nu va fi posibilă și va trebui să revii cu dosarul refăcut. În cazul în care dosarul este complet, vei primi la depunere un număr de înregistrare.

Felicitări! Acum, că ai depus dosarul la Agenția pentru Protectia Mediului, probabil vrei să știi ce se întâmplă mai departe, după depunerea dosarului: Click AICI pentru a afla răspunsul!

Iar dacă simți că ai nevoie de îndrumare în acest proces și vrei să lucrezi cu un specialist în domeniu, care îți garantează obținerea autorizației cu cel mai mic efort din partea ta și în cel mai scurt timp posibil, eu te pot asista, așa că apasă aici ca să începem.

Georgiana Voinea

De 7 ani Expert în Servicii de Mediu și Managementul Deșeurilor, cu peste 200 de clienți mulțumiți, pentru care am avut 100% rată de succes în evitarea amenzilor și în obținerea de autorizații, avize și acorduri de mediu în timp record.

Te pot ajuta și pe tine cu îndeplinirea tuturor obligațiilor care vor fi prevăzute în autorizație: întocmire gestiune deșeuri periculoase/ nepericuloase, întocmire gestiune ambalaje puse pe piața națională, întocmire gestiune substanțe periculoase, monitorizări ale factorilor de mediu, raportări semestriale și/sau anuale, așa că te invit să vezi lista mea completă de servicii aici sau să mă contactezi prin click aici!

Please follow and like us:

8 Comments

  1. Ionut Brie

    Buna ziua. As dori sa va intreb daca se poate: in cazul unui aeroport cu pista de aterizare de 2100 m este nevoie de autorizatie de mediu? Conform acelei liste cu codurile CAEN care au nevoie de autorizare, aeroportul in cauza avand codul 5223 (activitati de exploatare a aeroporturilor)nu figureaza in acea lista. Totusi la codul CAEN 6210 la observatii se mentioneaza aeroporturile cu o lungime de baza a pistei de minim 2100 m(unde s-ar incadra). Va multumesc anticipat!

    Reply
    1. Georgiana

      Buna ziua,
      Verificarea obligatiei de detinere a autorizatiei de mediu se face dupa codurile CAEN pe care le aveti inregistrate la ONRC pentru desfasurarea activitatilor curente.
      Dintre codurile CAEN relevante pentru aeroporturi, codul 5110 „Transporturi aeriene de pasageri” (rev.2) si codul 5121 „Transporturi aeriene de marfă” (rev.2) se autorizeaza daca pista de decolare are cel putin 2100 m.
      Codul CAEN 5223 „Activităţi de servicii anexe transporturilor aeriene” (rev.2) nu se regaseste pe lista activitatilor care necesita autorizare.
      In concluzie, este foarte importanta incadrarea pe coduri CAEN a activitatilor pe care le desfasurati efectiv.
      Va recomand sa solicitati si un punct de vedere oficial de la Agentia pentru Protectia Mediului Judeteana.
      In cazul in care mai aveti nelamuriri, ma puteti contacta telefonic.

      Numai bine,
      Georgiana

      Reply
  2. popescu ania

    Buna ziua,pentru o autorizatie de mediu cu o valabilitate de 10 ani(din iulie 2011 pana in 10.07.2021)se poate cere prelungirea valabiliatii?sau este necesara o noua autorizatie ?
    Va multumesc

    Reply
    1. Georgiana

      Buna ziua,
      In situatia prezentata, inca puteti solicita modificarea valabilitatii autorizatiei de mediu.
      Modificarea valabilitatii se face prin depunerea unei solicitari de revizuire (dosarul de revizuire va cuprinde toate documentele care au stat la baza obtinerii autorizatiei, actualizate).
      In cazul in care nu se modifica valabilitatea autorizatiei de mediu, va trebui sa solicitati emiterea unei noi autorizatii, cu cel puţin 6 luni inainte de expirarea celei detinute (chiar daca ati obtinut viza anuala).
      Va multumesc!

      Toate cele bune,
      Georgiana

      Reply
  3. Teodor Gheorghe-Papadopol

    Bună, urmează să deschid un atelier de producție cu următoarele CAEN-uri active: 7410, 9003, 4332, 2562, 2369, 3109, 3102, 3101. Oare cât ar costa autorizația de mediu? Îmi fac acum bugetul pentru început și aș vrea să am o idee

    Reply
    1. Georgiana

      Buna seara,
      Taxa perceputa de catre agentia pentru protectia mediului pentru emiterea autorizatiei de mediu este de 500 lei. Anuntul public in ziar costa in jur de 100 lei.
      Daca va ganditi sa apelati la un expert de mediu, la aceste sume se adauga tariful perceput pentru intocmirea documentatiei tehnice, a dosarului si parcurgerea procedurii de autorizare (tarif care depinde de complexitatea documentatiei, de conditiile amplasamentului, pozitionare, etc.)

      Pentru alte informatii, nu ezitati sa imi scrieti.

      Numai bine,
      Georgiana

      Reply
  4. Trandafir Loredana

    Buna ziua,
    Un mic detaliu daca de poate: pentru solicitarea de revizuire a autorizatiei de mediu mai este necesar anuntul la ziar pentru instiintarea publicului interasat asupra acestei solicitari??
    Multumesc

    Reply
    1. Georgiana

      Buna ziua,
      Va multumesc pentru mesaj. Unele agentii solicita anunt la revizuire, altele nu.

      Numai bine,
      Georgiana

      Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole populare